De ce sa ne alegi pe noi?
De ce să apelezi la noi, la medicii noștri și la clinica noastră?
- Pentru că suntem o echipă tânără, dinamică și profesionistă.
- Pentru că avem experiență de peste 12 ani pe acest domeniu al frumuseții.
- Pentru că punem pacientul și nevoile acestuia mai presus de orice.
- Pentru că aducem estetica la rang de artă în fiecare zi.
- Pentru că suntem leaderi incontestabili la consumul de acid hialuronic în România(peste 4500 de seringi injectate anual).
- Pentru că ne preocupăm ca tratamentele să fie întotdeauna cele mai bune pentru pacientul respectiv si pentru acea situație clinică.
- Pentru că suntem numarul 1 la tot ceea ce înseamnă estetica dentară, facială și corporală atât minim invazivă, cat si chirurgicală.
- Pentru că echipa Doctor Andrei Gregorian este compusă din peste 20 de medici pregătiți și calificați pe domeniul esteticii faciale, corporale și dentare.
- Pentru că medicii noștri se interesează și se preocupă de ultimele inovații în estetică, prin participarea la cursuri specializate, hands-on-uri și seminarii în fiecare lună, atât în țară dar și în străinătate.
- Pentru că avem clinica într-o zonă selectă a Bucureștiului(Primăverii, str. Pictor Constantin Daniel Rosenthal, nr.41, sector 1).
- Pentru că suntem atenți cu igiena noastră si a pacienților noștri.
- Pentru că lucrăm cu materiale si tehnologie de ultimă generație(laser fracțional cu CO2, radiologie proprie în clinică și sterilizare proprie).
- Pentru că suntem întotdeauna pe primul loc în ceea ce privește profesionalismul si relația medic-pacient.
- Pentru că avem locuri de parcare special amenajate pentru tine in fața clinicii Doctor Andrei Gregorian.
- Pentru că fără falsă modestie suntem cei mai buni în ceea ce facem.
- Pentru că avem cele mai bune recenzii pe pagina de Facebook "Clinica Doctor Andrei Gregorian".
Experienta pacientilor nostri
Aveam niste riduri de expresie pe care imi doream sa le fac,am tot cautat un doctor care sa mi prezinte incredere si l am gasit,in momentul in care am ajuns la cabinet si l am cunoscut personal am hotarat ca vreau si buze buze.Totul a fost impecabil,fara durere si rezultate foarte bune.Concluzia:un medic mai mult decat perfect si ii multumesc pt asta!
Rezultate exceptionale si fara durere datorita Doctorului Gregorian Andrei, care face ca fiecare pacienta sa plece mai frumoasa, mai increzatoare si cu rezultatul dorit! THE BEST !!!
Sunt foarte multumita de buzele mele! Intr-adevar zero durere (greu de crezut ,dar adevarat!). Domnul doctor, cat si intreaga echipa au comunicat permanent cu mine. Mi-a placut foarte mult atmosfera creata pentru a ma relaxa. Sunteti minunati , de nota 10+ !
Multumesc pentru cele mai frumoase buze, realizate cu mult profesionalism si rabdare. Durere 0, Dr. Andrei Gregorian super, o echipa minunata! O sa revin cu drag de fiecare data!
Numai cuvinte de lauda pentru domnul Dr. Andrei Gregorian!Va recomand din suflet fetelor!
Pentru mine Doctorul Andrei Gregorian, va ramane "bunul,distinsul medic" care isi desavarseste meseria tratandu-si "pacientii" atent. Lucreaza cu sufletul,cu mintea,cu o mana de maestru. Recomand tuturor,datorita lui,am un zambet fericit,frumos si luminos!
Nu pot decat sa spun: incercati si nu veti regreta!
Un doctor atent, rabdator , cu o mana de aur! Nu am simtit nici cel mai mic disconfort , iar rezultatul imi place la nebunie! Recomand cu incredere!
Nu m-a durut absolut deloc, totul a durat putin, servicii de calitate si am iesit de acolo foarte multumita si nerabdatoare pentru a doua interventie! Desi aveam buzele extrem de subtiri si imi era frica de rezultat, s-au marit intr-un fel natural in care sa imi placa si sa mai vreau.
Mi-a placut tot! Am mers cu 100% siguranta ca va fi bine! Cum nu ma insel niciodata ....asa a fost totul, a fost foarte bine! Good job!
Best in the world!
Cea mai grozava experienta fara pic de durere! Multumesc frumos! Am ramas impresionata! Buze frumoase!